Bucuresteni, iarasi vi se pregateste ceva! Stati calmi, e doar inca un anacronic targ de carte!

miercuri, 17 noiembrie 2010

Vesti bune pentru soriceii de biblioteca, pentru snobi si pentru carul iubitor de lemn si celuloza : de maine, 18 noiembrie, incepe o noua editie a Targului de Carte tomnatec. Ca de obicei, gazda va fi poliventa rotonda a Romexpo.
Pe mine una m-a luat oarecum pe nepregatite, scapasem total din vedere Targul, desi il astept in ultimii ani la final de noiembrie, asa cum ne-a obisnuit.
Anul asta insa parca e un pic mai devreme decat de obicei, ba chiar si un pic decalat fata de programul obisnuit de functionare : se deschide joi, se va inchide luni, pe 22 noiembrie.
Atentie insa, aceste doua zile au orar scurt, plus acalmia aferenta.
Prin urmare strategia de schimbare a zilei de inchidere mi se pare binevenita. Pana acum targul dura de miercuri pana duminica. Ori nu prea cred eu ca existau multi bucuresteni manati de elanuri matinale tocmai intr-o zi de duminica pentru a vizita Gaudeamus-ul. De data aceasta si ziua de duminica va avea orar normal 10:00 – 20:00.
Intrarea va costa 4 roni. Programul complet al manifestarilor il gasiti aici, dar site-ul este destul de greoi de urmarit. 
Eu una stiu ca am o listuta cu dorinte pentru eficientizarea timpului si mai ales a banilor. Ceea ce recomand oricarui pofticios de carti.
Ca de obicei , targul se lauda cu reduceri si oferte speciale, care mie insa nu mi-au prea fost niciodata de folos. Profit de targurile de carte tocmai pentru a ma  intalni cu editurile mai mici la care nu prea am acces in mod frecvent.
Invitatul special al editiei va fi Belgia, ceea ce nu ma atrage deosebit. Vor fi lansari cu invitati speciali si cateva expozitii tematice.
De obicei evit aceste manifestari - prea multa aglomeratie si prea mult timp irosit. Insa de data aceasta una anume mi-a stranit si mie interesul : expoziţia de fotografie Uca Marinescu. Oricand dornica de o expozitie de fotografie. Nu stiu care e tema acestei expozitii, daca am noroc va spun dupa ce o vizitez.
Se pare ca in aceasta editie a targului va fi amenajata si o sectiune "carte-film" unde vor fi grupate cartile ecranizate. Nici asta nu ma preocupa teribil.
Pretentioasa mai sunt! La fel cum sper sa fiti si voi cand va alegeti lecturile!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu